Columbianul Robinson Zapata rămâne în istoria Stelei și a fotbalului românesc drept unul dintre cei mai apreciați jucători străini care au evoluat de-a lungul timpului în Liga 1. Chiar dacă a jucat la Steaua într-o perioadă dificilă (2007-2011), în care actuala campioană nu a reușit să câștige vreun titlu, Zapata i-a cucerit pe fanii din Ghencea prin devotament și modestie.
Ajuns acum la 37 de ani, „Rufay” încă joacă fotbal la cel mai înalt nivel fiind titularul columbienilor de la Santa Fe, grupare care tocmai a obținut o victorie uriașă în sferturile „Copa Sudamericana” (a doua competiție ca importanță în America de Sud), în fața argentinienilor de la Independiente, scor 1-0.
Santa Fe s-a impus în deplasare și e mare favorită la calificarea în semifinale, iar eroul meciului a fost chiar Zapata, care la 0-0 a apărat o lovitură de la 11 metri executată de portarul advers, Diego Rodriguez. Acesta a executat bine penalty-ul, pe colț, dar Zapata a respins șutul în corner.
„Cel mai greu moment al meciului a fost penaltyul. Știam că el (Rodriguez) este un executant foarte bun, dar am intuit colțul și la final mi-am putut ajuta echipa„, a spus Zapata la final.
Vezi mai jos penalty-ul apărat de Robinson Zapata:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER